Ce spun consumatorii despre primele facturi la căldură din acest an
Locuitorii Capitalei trebuie să-şi pregătească banii, pentru că au venit primele facturi pentru căldură. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, sumele sunt mai mici, spune directorul Infocom, Ion Mărgineanu. Motivul este că sezonul de încălzire a început mai târziu.
"Pentru luna noiembrie 2012, s-a calculat suma de 106 milioane de lei pentru agentul termic, ce este cu 40 de milioane de lei mai puţin ca luna respectivă a anului 2011. Costul mediu al unui metru pătrat de încălzire centralizată pentru luna noiembrie este de 14,52 de lei", a declarat Mărgineanu.
Oamenii care au găsit facturile în cutiile poştale afirmă, însă, contrariul.
"E mult de achitat. Circa o mie de lei. Vom plăti puţin, pentru că nu ne ajunge de restul", a spus un consumator.
"E mult de achitat, eu singurică. Soţul a murit, e tare mult", a afirmat o altă persoană.
Că ne arde la buzunare căldura o spun şi cei care abia aşteaptă să primească facturile.
"Cred că va fi o sumă destul de mare, preţurile cresc", a explicat un locatar.
"Dacă ne vor da compensaţia, cred că vom plăti mai puţin. Dar aşa vom plăti mult. Cel puţin câte 500 de lei în fiecare lună", a precizat un alt consumator.
Pentru plata agentului termic vor fi oferite compensaţii în valoare de şapte milioane de lei. De indemnizaţii beneficiază peste 26.000 de familii. Infocom a recepţionat, anul acesta, peste 1.000 de cereri noi.