Scăpat de vama moldovenească, prins de români. Un tir din Moldova, reţinut cu sute de mii de pachete de ţigări (VIDEO)
A trecut de vama moldovenească, însă nu şi de cea română.
Un tir din Moldova, încărcat cu sute de mii de pachete de ţigări, a fost descoperit de poliţia română, în Vama Albiţa.
Potrivit actelor, şoferul autocamionului transporta borcane şi avea ca destinaţie Macedonia. Bărbatul deţine atât cetăţenia Republicii Moldova, cât şi a României.
În urma unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, vameşii au constatat că autocamionul era plin cu baxuri de ţigări, cu timbru de acciz din Republica Moldova.
"Şoferului i s-au întocmit acte de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, care se pedepseşte cu închisoare de la doi până la şapte ani. E prematur pentru a fi arestat, şoferul va fi cercetat în stare de arest preventiv. Este necesar ca procurorul de caz să se exprime cu privire la fapta săvârşită", a declarat pentru Publika TV inspectorul Poliţiei de Frontieră Iaşi, Irina Gheucă-Mirică.
Poliţia efectuează cercetări, pentru a stabili numărul exact al pachetelor de ţigări descoperite.