Proiectul privind excluderea răspunderii penale pentru contrabandă, scos de pe ordinea de zi a Parlamentului
Deputaţii au retras astăzi de pe ordinea de zi a şedinţei în plen proiectul de lege care prevede excluderea contrabandei din Codul Penal. Propunerea a venit din partea liderului fracţiunii liberal-democrate, Valeriu Streleţ.
"Solicităm excluderea de pe ordinea de zi a proiectului nr. 2331, pentru modificarea și completarea unor acte legislative. Acest lucru este necesar pentru atingerea consensului înt-un domeniu foarte sensibil", a declarat Streleţ. Propunerea deputatutlui a fost susţinută de majoritatea parlamentarilor.
Publika.md menţionează că şi săptămâna trecută deputaţii au amânat discuţiile asupra acestui proiectul de lege. Substituirea răspunderii penale cu cea contravențională, pentru contrabandă a fost elaborat de Serviciul Vamal şi aprobat de Guvern. În Parlament, iniţiativa a fost susţinută de PLDM. Liberalii au criticat proiectul pentru că nu ar corespunde normelor europene.
Iniţiativa legislativă prevede înlocuirea pedepsei cu închisoare pentru contrabandă cu o amendă de 100 de procente din valoarea mărfurilor nedeclarate.
Politică