SIS-ul "a rupt" MAI, CNA şi SPPS. Află ce competiţie a câştigat
Selecţionata de volei al Serviciului de Informaţii şi Securitate a devenit câştigătoarea "Cupei Dinamo" din acest an. Echipa şi-a asigurat titlul de învingătoare după ce a întrecut toate partenerele de întrecere cu scorul 3-0, scrie Moldpres.
"Este vorba, în primul rând, de mentalitate, psihologie, modul cum interpretăm acest gen de sport frumos. Am învins datorită disciplinei de joc, tacticii corecte elaborate şi transpusă în fapt pe teren", a declarat responsabilul de sport al SIS, Călin Spătaru.
Pe locul doi s-a clasat selecţionata Centrului Naţional Anticorupţie. "Suntem satisfăcuţi de prestaţie şi locul ocupat. Asta chiar dacă am avut în lot patru foşti jucători ai echipei naţionale. Echipa de la SIS a fost mai bine organizată, mai puternică decât noi", a declarat responsabilul de sport al CNA, Vasile Grigoraş.
Pe locul trei s-a situat echipa Ministerului Afacerilor Interne. Locul patru a revenit selecţionatei Serviciului de Pază şi Protecţie de Stat. Ea a obţinut acest loc după un meci epuizant din cinci seturi contra formaţiei de la Departamentul Instituţiilor Penitenciare. Partida a durat aproximativ două ore, fiind cea mai lungă din acest turneu.
Clubul "Dinamo" organizează anual turnee ale structurilor de forţă din republică la tir, sambo, volei, minifotbal, tenis de masă.