Dinamo Chişinău a învins echipa şcolii Sportive din Tighina, scor: 3-0
Dinamo Chişinău şi USM sunt de neoprit în Campionatul Naţional de volei masculin. Cele două formaţii au obţinut câte trei victorii din tot atâtea posibile în acest sezon şi conduc în clasament.
Campioana Dinamo Chişinău a învins fără drept de apel echipa şcolii Sportive din Tighina cu scorul de 3-0.
"Campionatul e lung, iar noi trebuie să ne facem treaba şi cu orice adversar trebuie să jucăm cu cea mai mare seriozitate", a spus antrenorul Dinamo, Vlaentin Pereu.
Dinamo s-a impus în cele trei seturi cu 25-20, 25-18 şi 25-14.
"Nu cred că a fost un antrenament pentru noi. Pentru noi fiecare meci e foarte important, pentru că suntem o echipă profesionistă şi ne pregătim serios", a menţionat Constantin Lupu, jucător Dinamo.
Chiar dacă a suferit a treia înfrângere în acest sezon, echipa Şcolii Sportive din Tighina are obiective mari.
"Aceasta a fost a patra partidă din acest sezon şi am jucat mai bine ca în primele trei meciuri. În acest meci s-a văzut un progres al echipei, s-a observat că este un colectiv. Obiectivul maxim al echipei este să ajungem printre primele patru formaţii", a declarat antrenorul echipei Tighina, Veaceslav Purghin.
În celalte meciuri ale etapei, USM a învins Speranţa Chişinău cu scorul de 3-1, iar Dinamo Tiraspol s-a impus în faţa formaţiei Speranţa Vulcăneşti cu 3-2. După patru etape, Dinamo Chişinău şi USM împart primele două poziţii în clasament, având câte trei victorii şi câte un set pierdut în acest campionat.