ADEVĂRAŢI EROI! Învăţătorii de la şcoala din Newtown şi-au dat viaţa pentru a salva elevii
Să înfrunţi un om înarmat, să stai în faţa unei ploi de gloanţe şi să-ţi dai viaţa pentru a-i proteja pe cei mai slabi. Pare a fi descrierea misiunii unui soldat sau poliţist, nu a unui profesor. Dar anume aşa au acţionat învăţătorii şcolii Sandy Hook, din oraşul american Newtown, în timpul atacului de vineri, iar gestul ar fi demn de cele mai înalte distincţii.
"Angajaţii şcolii au făcut tot ce puteau ca să apere copiii. De asemenea, putem spune cu siguranţă că salvatorii care au ajuns primii la locul crimei, împreună cu serviciile speciale, au salvat multe vieţi", a declarat Paul Vance, poliţist.
Directorul şi psihologul şcolii au încercat să-i taie calea atacatorului. Aceste două femei au fost primele victime ale criminalului. Victoria, o profesoară de doar 27 de ani, i-a ascuns pe micuţi în dulapuri. Când ucigaşul a ajuns în sala ei de clasă, tânăra i-a spus că toţi elevii sunt la ora de educaţie fizică. El a împuşcat-o mortal, dar toţi copiii au rămas în viaţă.
Cu toate acestea, atacatorul a ucis cu sânge rece 20 de micuţi. Doi dintre ei au fost înmormântaţi, iar pe străzile oraşului Newtown nu sunt tradiţionalele decoraţiuni pentru sărbători, ci doar lumânări, flori şi jucării, în memoria copiilor care nu au fost lăsaţi să-ţi trăiască viaţa.
"Toţi au văzut fotografiile cu ei. Erau plini de viaţă, fericiţi, cu o mulţime de visuri şi speranţe",a spus un bărbat.
Ancheta continuă, iar autorităţile încă nu pot spune ce l-a împins pe un tânăr de doar 20 de ani să comită o crimă atât de crudă. Poliţiştii au efectuat percheziţii acasă la acesta. Până acum s-a stabilit că patru dintre micuţii ucişi locuiau foarte aproape de casa asasinului. Totodată, oamenii legii mai spun că mama criminalului era obsedată de arme şi îi era frică de apocalipsă.