Moldova, condamnată la CEDO pentru că un medic a scos "din greşeală" ovarele unei femei
Încă un caz de condamnare a Republicii Moldova la CEDO. Ţara noastră va trebui să achite 14 mii de euro unei familii din Ştefan Vodă, după ce un medic al spitalului raional le-a "furat" din greşeală, şansa de a mai avea copii.
Cazul durează din anul 2000, atunci când reclamanta a născut un copil. Şeful secţiei ginecologie a Spitalului raional Ştefan-Vodă i-a efectuat o cezariană. În timpul intervenţiei chirurgicale, el i-a înlăturat, din greşeală, ovarele şi trompele uterine, fără permisul pacientei sau a soţului ei. Femeia, în vârstă de 32 de ani, a suferit o menopauză prematură, fiind nevoită, din 2001, să urmeze un tratament medical ce va dura până la vârsta de 52–55 ani, după care va fi nevoie de alt tratament.
Comisia medicală a constatat, în martie 2003, că nu era necesară înlăturarea ovarelor şi a trompelor uterine şi că reclamanta a fost sterilizată chirurgical. În iulie 2006, un medic psihiatru şi un psiholog au constatat că femeia a suferit o traumă psihologică de lungă durată şi că există un sindrom post-traumatic. În martie 2005, judecătoria Căuşeni l-a condamnat pe medic la 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de un an de zile, pentru neglijenţă în serviciu. La 2 august 2005, Curtea Supremă de Justiţie a casat soluţiile instanţelor inferioare şi a adoptat o nouă hotărâre prin care medicul a fost găsit vinovat, însă a fost absolvit de răspundere penală, motivând că a expirat termenul de atragere la răspundere penală.
În martie 2007, reclamanţii au înaintat o acţiune civilă împotriva spitalului raional Ştefan-Vodă şi a medicului respectiv, solicitând compensaţii pentru prejudiciul cauzat, în mărime de 9.909 lei, cu titlu de prejudiciu material, un milion de lei şi, respectiv, 100.000 lei pentru prejudiciu moral, şi 2.700 lei pentru cheltuieli de judecată. De asemenea, ei au cerut instanţei să oblige spitalul să-i acorde reclamantei tratament gratuit pentru toată perioada prescrisă de medici. Ulterior, judecătoria Căuşeni a admis parţial cererea reclamanţilor şi a obligat spitalul să acorde femeii tratament medical gratuit până în anul 2020. Pentru că nu au fost de acord cu suma acordată drept despăgubire, familia care a avut de suferit a mers la Curtea Europeană.
Reclamanţii s-au plâns Curţii pentru că procesul nu a fost unul echitabil, iar magistraţii europeni au condamnat Republica Moldova în acest caz. Judecătorii CEDO au disctat despăgubiri de 12.000 de euro, cu titlul de prejudiciu și 2.000 de euro cu titlul de costuri și cheltuieli.