Evoluţia PC-urilor în cinci ani: Vor vedea, auzi, gusta, mirosi şi simţi (VIDEO)
PC-urile şi smartphone-urile de astăzi pot face multe lucruri, de la a-ţi comunica vremea şi până la a-ţi cumpăra cafeaua de dimineaţă. Dar roagă-le să-ţi detecteze mirosul unei supe delicioase şi s-au pierdut. Însă, acest lucru se va schimba în cinci ani, spune IBM, potrivit business24.ro.
Computerele, în acel moment, vor fi mult mai conştiente de lumea înconjurătoare şi o vor putea înţelege. Lista anuală IBM "5 în 5", prin intermediul căreia compania anunţă cinci tendinte care vor schimba viitorul, arată exact ca lista celor cinci simţuri umane. Mai mult, IBM estimează că maşinile vor putea vedea, auzi, gusta, mirosi şi simţi.
Cele cinci simţuri sunt toate parte a unui mare concept: computerele cognitive, care implică faptul că maşinile vor experimenta lumea aşa cum o face şi omul. Spre exemplu, un computer cognitiv nu va vedea o pictură ca o colecţie de puncte matematice, orânduite într-o logică determinată de funcţii, ci va vedea lucrarea ca pe o pictură şi îşi va putea da seama şi ceea ce reprezintă sau ceea ce înseamnă.