Prima persoană bănuită că a pus la cale emigrarea ilegală a celor 11 moldoveni în Egipt a fost arestată pentru 15 zile. Potrivit Procuraturii Generale, bărbatul reţinut este originar din oraşul Ialoveni şi are 36 de ani.
El este învinuit de procurori că în lunile mai-iulie a organizat emigrarea în mod tainic pe teritoriul Israelului a 11 moldoveni, prin tranzitarea ilegală a teritoriului Egiptului.
Cetăţenii Republicii Moldova au fost reţinuţi de autorităţile Egiptului la începutul lunii octombrie pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei. Ulterior, moldovenii au fost eliberaţi şi în prezent se află în ţară.