Yaya Toure a fost ales pentru al doilea an consecutiv cel mai bun fotbalist african
Yaya Toure a câştigat titlul "cel mai bun fotbalist în 2012" la gala Glo-CAF, care s-a desfăşurat în capitala Ghanei, Accra. Este pentru a doua oară consecutiv când fotbalistul lui Manchester City a obţinut acest trofeu.
"Primul an în care am primit acest trofeu a fost destul de greu. Devii unul dintre oamenii importanţi în echipă. Acest trofeu pentru mine înseamnă foarte mult, este ceva mă face să mă mobilizez. Acum trebuie să muncesc mai mult decât până acum", a declarat Toure.
Pe locul secund s-a situat Didier Drogba, câştigător al Ligii Campionilor cu Chelsea, dar s-a transferat în această vară la gruparea chineză Shanghai Shenhua.
"Yaya a avut o evoluţie foarte bună în ultimii doi ani. Chiar dacă am câştigat trofeul Ligii Campionilor şi Cupa Angliei, nu am jucat o bună parte a acestui sezon, astfel pentru mine e normal ca Yaya să ia acest titlu, iar eu sunt foarte mândru de acest lucru", a precizat jucătorul Shanghai Shenhua Didier Drogba.
Samuel Eto'o deţine cele mai multe trofee de cel mai bun jucător african al anului. Camerunezul a obţinut această distincţie de patru ori.
Jucătorul anului este stabilit în urma votului antrenorilor echipelor naţionale sau directorilor tehnici ai federaţiilor afiliate Confederaţiei Africane de Fotbal. Echipa anului a fost desemnată Zambia, campioana continentului, iar antrenorul anului a fost votat selecţionerul aceleiaşi naţionale, Herve Renard.