Cum funcţionează schema aplicată de un vameş, un poliţist de frontieră şi un fost procuror în contrabanda cu ţigări
Autorităţile au deconspirat o grupare criminală internaţională specializată în contrabanda cu ţigări. Din aceasta făceau parte un angajat al Serviciului Vamal, un poliţist de frontieră şi un avocat, care anterior a exerciat funcţia de procuror. Potrivit angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne, pe parcursul unei luni, membrii grupului efectuau transporturi ilegale de ţigări de pe urma cărora obţineau un venit de circa 30.000 de euro.
Fiecare membru al grupării criminale avea un rol bine determinat. "Unele persoane erau respondsabile de utilarea unităţilor de transport. Altele de procurarea ţigărilor. A treia încărca marfa în transport. Următoarea avea în responsabilitate trecerea fără obstacole a frontierei, iar ultima îşi asuma comercalizare ţigărilor pe piaţa României",a declarat şeful adjunct al departamentului Poliţie, MAI, Ion Bodrug.
În urma cercetărilor operative au fost indentificate opt personae suspecte, printre care şi cetăţeni români. În momentul de faţă, poliţia a reţinut trei dintre acestea, altele două fiind anunţate în cautare generală. În cadrul cercetărilor au fost efectuate nouă percheziţii.
"Articolele de tutungerie erau procurate de pe piaţa neagră, fără acte contabile. Ţigările erau păstrate în diferite depozite dar şi la domiciliile membrilor grupului criminal. Marfa era transportată în România prin punctele de trecere a frontierei Costeşti-Stânca şi Lipcani-Rădăuţi. Într-o singură încărcătură încăpeau de la 3.000 până la 3.500 de pachete de ţigări. Venitul obţinut se ridica la aproximativ 3.000 de dolari. Pe parcursul unei luni, cu un singur automobil gruparea avea un venit de 25.000 – 30.000 de euro. Aceşti bani erau împărţiţi între membrii grupării care ulterior îi investeau în maşini şi case de lux", a mai adăugat Bodrug.
Potrivit autorităţilor, în schema de contrabandă erau utilizate peste 20 de unităţi de transport special utilate. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal.
Publika.md reaminteşte că cel mai recent caz de contrabandă cu ţigări a avut loc săptămâna trecută când Poliţia de Frontieră din România a reţinut, la postul vamal Albiţa, un tir încărcat cu peste 600 de mii de pachete de ţigări. Atunci, cinci angajaţi ai Serviciului Vamal au fost învinuiţi de procurori de implicare. Este vorba despre patru vameşi ai postului Leuşeni-Albiţa şi un operator de scanere al Întreprinderii VamservInform. Trei dintre aceştia au fost reţinuţi.
- TIR-ul încărcat cu ţigări de contrabandă şi oprit de vameşii români ar fi trecut prin scaner în Moldova
- AREST PRELUNGIT pentru vameşii implicaţi în cazul de contrabandă cu ţigări de la Vama Leuşeni
- Noi dezvăluiri în cazul TIR-ului cu ţigări de contrabandă. Mihai Ghimpu: Unul a fost prins, altul a trecut