Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a dizolvat Parlamentul
Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a dizolvat sâmbătă Parlamentul ca urmare a demisiei premierului Mario Monti, deschizând astfel calea pentru organizarea alegerilor legislative în februarie anul viitor, informează Reuters, potrivit gândul.info.
"Tocmai am semnat decretul pentru dizolvarea parlamentului", a declarat preşedintele Giorgio Napolitano după consultări cu lideri politici.
Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a iniţiat consultările cu grupurile parlamentare înainte de anunţul de dizolvare a Parlamentului şi de convocarea alegerilor legislative anticipate, care ar urma să aibă loc pe 24 şi 25 februarie, potrivit Corriere dela Sera.
Premierul tehnocrat Mario Monti a demisionat vineri seară, după ce a pierdut sprijinul partidului lui Silvio Berlusconi - Poporul Libertăţii. Însă există din ce în ce mai multe apeluri pentru o revenire a lui Monti în fruntea unei coaliţii condusă de Mişcarea spre a Treia Republică, a patronului grupului Ferrari, Luca di Montezemolo.
- Naţionala Italiei a fost în vizită la preşedintele ţării, imediat după Euro 2012
- Mario Monti: Fondul de salvare al zonei euro va primi o licenţă bancară
- Berlusconi susţine că ar fi dispus să se retragă, dacă Monti va candida pentru funcţia de premier
- Prim-ministrul Italiei, Mario Monti, a anunţat că se retrage din funcţie