Preşedintele Egiptului a făcut apel la unitate într-un discurs în faţa naţiunii
Toate forţele politice din Egipt trebuie să uite de disensiuni şi să colaboreze pentru a asigura stabilitatea în ţară. Acest apel a fost exprimat de către liderul de la Cairo, care a promulgat noua Constituţie, adoptată printr-un referendum controversat. Mursi le-a promis egiptenilor că această Lege Supremă le va aduce binele multaşteptat.
"Rezultatul referendumului ne arată că dacă vrem să construim o societate democratică trebuie să ne unim. Dialogul a devenit o necesitate fără de care nu ne putem descurca. Trebuie să fie unitate naţională ca să reuşim să facem faţă provocărilor viitorului", a declarat preşedintele Egiptului.
În cadrul discursului său în faţa naţiunii, preşedintele Egiptului a admis, pentru prima oară, că ţara sa se confruntă cu probleme economice serioase. Oficialul a menţionat că noua Constituţie va ajuta la depăşirea crizei financiare în care s-a pomenit Egiptul. Datele arată că economia acestei ţări este la cel mai prost nivel din ultimii opt ani. Tot mai mulţi cetăţeni îşi retrag banii din bănci şi îşi schimbă economiile în dolari.
Muhamed Mursi s-a arătat convins că noua Lege Supremă, care deschide calea organizării unor noi alegeri parlamentare în două luni, va pune capăt unei perioade lungi de incertitudine ce a subminat economia. Constituţia Egiptului a fost adoptată cu votul a 64 la sută dintre alegătorii care s-au prezentat la referendum.
Opoziţia a denunţat atât procesul de votare, cât şi proiectul Legii supreme, întrucât acesta a fost realizat în grabă de către susţinătorii preşedintelui Mursi.