Preşedintele fracţiunii PL din Parlament: "Mi-aş da demisia, cu condiţia ca şeful meu să nu o accepte"
Preşedintele fracţiunii liberale din Parlament, Ion Hadârcă, speră ca anul viitor să aducă mai puţine demisii, dar mai multe reforme. Urările au fost aduse colegilor din Legislativ, în cadrul ultimei şedinţe din această sesiune. Mai în glumă, mai în serios, Ion Hadârcă a spus că şi pe el îl roade gândul demisiei.
"Mă roade gândul demisiei, dar mi-aş da demisia doar cu condiţia ca şeful meu să nu o accepte", a spus Ion Hadârcă, în discursul său.
În ceea ce priveşte restanţele Parlamentului, deputatul liberal a enumerat nediscutarea chestiunii modificării Constituţiei şi întârzierea adoptării noului Cod al Educaţiei, care, în opinia sa, periclitează întregul proces de reforme.
Ion Hadârcă s-a referit şi la realizările Alianţei de guvernare. "În pofida oricăror zdruncinături, stabilitatea politică este cea mai mare realizare şi este garanţia în parteneriatele cu oficialii europeni. Realizări – alegerea şefului statului, trecerea la faza a doua privind liberalizarea vizelor cu UE. Marele paradox este imaginea strălucită a Alianţei în ochii oficialilor europeni şi nepopularitatea AIE în rândurile populaţiei", a mai declarat Ion Hadârcă.