Gazul rusesc mai SCUMP cu 70% pentru companiile din regiunea transnistreană
În 2013, companiile private de pe malul stâng al Nistrului vor plăti pentru gazele ruseşti un tarif de aproape 250 de dolari pentru mia de metri cubi. Acest preţ este cu 65-70 la sută mai mare decât cel de până acum. O decizie în acest sens a fost luată de aşa-zisul Executiv de la Tiraspol, scrie agenţia Novîi Region.
Aşa-numitul ministru pentru dezvoltarea economică din Transnistria, Maia Parnas a explicat că această decizie are la bază decretul liderului regiunii, Evghenii Șevciuk, publicat în luna mai a acestui an.
În cazul în care companiile nu va putea plăti 250 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze naturale, acesteia i se va oferi o perioadă în care va achita pentru întârzire 5% pe an.
Pentru a face acest lucru, proprietarul trebuie să încheie un acord cu autorităţile pentru a reduce tariful și plata ulterioară a diferenței.
Anterior, Sovietul Suprem de la Tiraspol a propus majorarea tarifului cu doar 17 la sută. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, o creştere mai mare poate deveni un "şoc pentru economia" regiunii.
Tiraspolul cumpără, în prezent, gaze ruseşti cu aproximativ 400 de dolari pentru o mie de metri cubi, iar datoria regiunii pentru gazele ruseşti ajunge la 3,5 miliarde de dolari.