FOTO: Personalitatea Anului 2012 pe Facebook
O analiză realizată de jurnaliştii de la Business Insider, în colaborare cu Likester, relevă că cea mai populară personalitate de pe Facebook în 2012 a fost preşedintele american Barack Obama, scrie Capital.ro.
Facebook a depăşit în 2012 numărul de un miliard de utilizatori activi în fiecare lună, iar aproape 35 de milioane dintre aceştia i-au dat "Like" preşedintelui Obama.
În medie, 2,5 milioane dintre fanii preşedintelui american interacţionează constant cu pagina acestuia. Aşa cum era de aşteptat, popularitatea lui Obama a crescut considerabil în perioada recentelor alegeri prezidenţiale din Statele Unite.
Barack Obama a fost indiscutabil "Omul Anului 2012" pe Facebook, ţinând cont de reacţiile provocate pe platformă, iar 3 dintre fotografiile postate pe pagina acestuia se înscriu în lista celor mai populare fotografii din istoria celei mai mari reţele de socializare.