Giganţii auto din Europa, ameninţaţi de noi restructurări. Vezi cele mai expuse companii
Anul 2013 aduce noi restructurări pentru marii producători auto din Europa. Aceste vor fi obligatorii pentru companiile care vor dori să supravieţuiască în caz că situaţia economică dificilă de pe continent se va înrăutăţi, relatează Ziare.com. Conform unei analize realizate de Wall Street Journal, cele mai expuse companii sunt PSA Peugeot Citroen (Franţa) şi Opel (Germania), divizie a grupului american General Motors.
Cele mai afectate de criză au fost, în anul care se încheie, companiile care aerulează cea mai mare parte din afaceri în zona euro, precum Peugeot şi Opel, în condiţiile în care vânzările auto din Europa au scăzut în 2012 pentru cel de-al cincilea an consecutiv şi au revenit la nivelul de la mijlocul anilor '90.
La celălalt pol, Volkswagen sau Renault s-au descurcat mai bine, reuşind să îşi diversifice distribuţia pe pieţe din Asia, America Latina, Africa şi din America de Nord.
WSJ subliniază că restructurările făcute în acest an de companii precum Peugeot, Opel şi Fiat ar putea fi insuficiente pentru a depăşi încă un an de declin. Astfel, menţinerea trendului de scădere a vânzărilor auto din Europa în 2013 ar putea declanşa o nouă rundă de vânzări de active şi majorări de capital, potrivit bancherilor şi analiştilor financiari.
Una dintre cele mai mari probleme ale industriei auto o reprezintă perioada de timp necesară pentru ca măsurile luate în acest an să-şi facă efectul. Companii precum Peugeot şi Opel au plănuit mii de concedieri şi au anunţat închideri de fabrici, încercând să-şi reducă costurile şi prin alianţe anunţate recent.
Aceste decizii nu au, însă, efecte semnificative pe termen scurt, inlcusiv din cauza problemelor politice ridicate de închiderea de fabrici şi concedierile masive, care nu pot fi efectuate imediat.
Fiat îşi readaptează producţia pentru exporturi în afara Europei. Compania italiană a anunţat deja concedieri masive la fabrica din Polonia şi se va concentra mai mult către fabricile din Brazilia şi Statele Unite, unde Fiat deţine grupul Chrysler.
Producătorul francez Renault se bazează pe colaborarea strânsă cu grupul japonez Nissan.
Per total, vânzările de automobile din Europa au scăzut cu 8% în 2012 şi vor scădea cu 3% în 2013, estimează Moody's, iar volumul vânzărilor ar putea creşte cel mai devreme în 2014. Situaţia marilor mărci europene este cu atât mai gravă ţinând cont de dependenţa ridică de autoturisme, unde competiţia este extrem de dură şi marjele de profit foarte reduse, mai notează WSJ.