Rusia a atins un nou record la producţia petrolieră în 2012
Producţia petrolieră a Rusiei a atins în 2012 cel mai înalt nivel al său de la destrămarea fostei URSS. Despre acest lucru au anunţat autorităţile ruse. Totodată, producţia de gaze naturale a înregistrat o scădere puternică, din cauza stagnării vânzărilor în Europa, informează France 24, citat de agerpres.ro.
Ministerul rus al Energiei a indicat că producţia de petrol şi gaz condensat a crescut cu 1,3 % în 2012, ajungând la 518 milioane de tone, respectiv 10,4 % barili pe zi, un nivel istoric pentru Rusia postsovietică. Anul trecut, Rusia atinsese deja un record, respectiv de 10,28 milioane de barili pe zi.
Această creştere a producţiei consacră Rusia ca prim producător de petrol din lume, detronând Arabia Saudită.
Grupul public Rosneft, care reprezintă 22,8 % din piaţa rusă de petrol, ar urma în acest an să ajungă la peste 40 %, graţie achiziţionării TNK-BP în octombrie 2012.
În schimb, producţia de gaze naturale a Rusiei a scăzut cu 2,3 %, ajungând la 655 miliarde de metri cubi, ca urmare a prăbuşirii vânzărilor sale în Europa.
Producţia gigantului rus din domeniul gazelor naturale Gazprom a ajuns la 478,8 miliarde de metri cubi în 2012, faţă de 513,1 miliarde de metri cubi în 2011.