Retrospectiva fotbalului mondial din 2012
Miliardarul rus Roman Abramovici şi-a văzut visul cu ochii în 2012, după ce echipa sa, Chelsea a câştigat în premieră Liga Campionilor. A impresionat anul trecut şi Atletico Madrid, care a câştigat Liga Europei şi Supercupa Europei.
O surpriză de proporţii s-a înregistrat în februarie, la Cupa Africii pe Naţiuni! Revelaţia turneului, Zambia, a câştigat pentru prima dată în istorie trofeul suprem, după ce în finală a învins favorita turneului, Coasta de Fildeş, la penalty-uri, cu 8-7.
La sfârşitul lunii aprilie, Zenit Sankt-Petersburg a cucerit pentru a treia oară titlul de campioană în Rusia. Echipa din Sankt-Petersburg a câştigat trofeul cu trei etape înainte de final, după ce a învins cu 2-1 echipa la care evolua Alexandru Epureanu, Dinamo Moscova.
În debutul lunii mai, Ajax Amsterdam a reuşit o performanţă uluitoare! "Lăncierii" au cucerit pentru a 31-a oară titlul de campioană cu o etapă înainte de final. Ajax şi-a adjudecat titlul, după ce a învins Venlo cu 2-0.
În Spania, Real Madrid a făcut legea! Galacticii şi-au asigurat titlul cu două etape înainte de final, datorită victoriei din deplasare în faţa formaţiei Athletic Bilbao, scor 3-0. Tehnicianul Jose Mourinho a cucerit astfel primul său titlu de campion al Spaniei.
Borussia Dortmund nu a avut rivali în Bundesliga! Borussia a câştigat titlul cu patru etape înainte de final. Bayern Munchen a cucerit medaliile de argint, iar Schalke pe cele de bronz.
În Italia, nicio surpriză! Juventus Torino a devenit noua campioană, într-un sezon în care a reuşit o performanţă de excepţie: nu a pierdut niciun meci! Pe podium s-au mai clasat Milan şi Udinese.
Trofee au cucerit în luna mai şi moldovenii! Antrenorul Alexandru Spiridon a devenit pentru a şasea oară Campion al Ucrainei cu Şahtar Doneţk. Minerii şi-au asigurat titlul după ce au învins în ultima etapă Olexandria cu scorul de 3-0. Cu câteva sâptămâni mai devreme, Şahtar cucerise şi Cupa Ucrainei.
În Franţa s-a înregistrat o premieră! Montpellier a cucerit primul titlu din istorie, devansând în clasamentul final Paris Saint-Germain, Lille şi Olympique Lyon.
Cea de-a doua competiţie ca valoare de pe "Bătrânul Continent", Liga Europei, şi-a desemnat şi ea câştigătoarea! Atletico Madrid a cucerit trofeul pentru a doua oară în istorie, după ce a învins, cu 3-0, Athletic Bilbao, pe Arena Naţională din Bucureşti. Vedeta madrilenilor, Radamel Falcao, a reuşit două goluri de toată frumuseţea, fiind completat de Diego.
În Portugalia a triumfat din nou FC Potro, care a câştigat al 26-lea titlu din palmares. Pe locurile următoare s-au clasat Benfica Lisabona şi Braga.
Galatasaray a obţinut după o pauză de patru ani titlul în Turcia! Formaţia din Istanbul a reuşit acest lucru după remiza, 0-0, din partida cu marea rivală, Fenerbahce.
În Anglia a fost nebunie în ultima rundă! Manchester City a cucerit titlu de campioană, după o victorie obţinută în prelungiri în faţa formaţiei Queens Park Rangers, scor 3-2. "Cetăţenii" au fost conduşi cu 2-1 până în minutul doi al prelungirilor, dar au revenit spectaculos şi au câştigat. Manchester United s-a mulţumit cu locul doi, fiind la egalitate de puncte cu City.
Anderlecht a cucerit un nou titlu în prima ligă de fotbal din Belgia. Formaţia din Bruxelles a fost urmată pe podium de către Club Brugge şi Gent.
Peste Prut, CFR Cluj a luat din nou titlul în România! Echipa antrenată de Ioan Andone a cucerit trofeul chiar pe terenul rivalei, Universitatea Cluj. CFR s-a impus cu 3-2 deşi a fost condusă cu 2-0.
Spectacol de cinci stele a fost şi în finala Ligii Campionilor! Formaţia engleză Chelsea Londra a învins în finala Ligii favorita Bayern Munchen, adjudecându-şi primul trofeu din istoria clubului. Chelsea s-a impus la penalty-uri, scor 4-3, după ce în timpul regulamentar a fost 1-1, iar în prelungiri nu s-a marcat niciun gol.
În ultima zi a verii, Atletico Madrid a mai cucerit un trofeu. Formaţia din capitala Spaniei a umilit câştigătoarea Ligii Campionilor din 2012, Chelsea Londra în Supercupa Europei. Radamel Falcao a rezolvat de unul singur partida, reuşind să marcheze 3 din cele patru goluri ale formaţiei din Primera Division. Atletico s-a impus la final cu un incredibil 4-1.
La mijlocul lunii decembrie, echipa braziliană Corinthians a câştigat pentru a doua oară Campionatul Mondial al Cluburilor, după ce a învins în finala de la Yokohama, cu scorul de 1-0, formaţia engleză Chelsea.