Revista presei internaţionale: O ţară din Europa a redus cu 10 la sută preţul gazelor naturale livrate populaţiei
Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, spitalizată timp de câteva zile la începutul săptămânii şi absentă de pe scena publică de pe 7 decembrie din cauza unor probleme de sănătate, este "nerăbdătoare" să-şi reia activitatea săptămâna viitoare. Anunţul a fost făcut de Departamentul de Stat, notează AFP.
Ungaria a redus cu 10 la sută preţul pentru gazele naturale, electricitate şi energia termică livrată populaţiei,informează Adevărul. Iniţial, costul măsurii ar fi trebuit suportat de furnizorii străini de energie, dar, potrivit modificărilor aduse legislaţiei, costurile sunt împărţite de un grup mai mare de operatori din industrie.
Departamentul american de Stat a criticat anunţul privind vizita în Coreea de Nord a preşedintelui companiei Google şi a declarat că nu este constructivă, notează BBC. Anterior, presa străină a scris că aceasta face parte dintr-o misiune umanitară. Google a refuzat să confirme vizita.
Percepţia investitorilor privind un risc de implozie a zonei euro a dispărut. Afirmaţia a fost făcută de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, notează Novinite. În acelaşi timp, oficialul a subliniat că situaţia rămâne dificilă, în special în ceea ce priveşte previziunile unui şomaj ridicat.
Toate plăţile electronice cu carduri bancare au fost suspendate pe teritoriul Vaticanului, în absenţa unei autorizaţii oficiale a Băncii Italiei, titrează The Guardian. Astfel, muzeele Vaticanului şi faimoasa Capelă Sixtină din acest stat nu mai acceptă decât bani lichizi sau cecuri.