Federer: Absenţa lui Nadal de la Australian Open le va da şansa altor tenismeni să obţină performanţe
Cel mai bun tenismen elveţian, Roger Federer priveşte pozitiv lipsa marelui său rival, Rafael Nadal de la Australian Open. Fed, care a câştigat patru titluri la Antipozi, crede că astfel mai mulţi jucători tineri vor avea şansa să întrerupă hegemonia tripletei Federer - Nadal - Djokovic.
"Evident, lipsa lui Rafa este regretabilă, cu toţii ne-am fi dorit să-l vedem pe teren, dar în acelaşi timp absenţa lui le oferă o şansă altora. Am scăpat de un jucător, care în mod normal ar elimina 90 la sută dintre participanţi. Aşadar va fi un Australian Open foarte interesant", a declarat Federer.
După ce şi-a revenit cu greu după o accidentare la genunchi, Nadal a fost victima unei infecţii la stomac, care i-a întârziat antrenamentele. Astfel, jucătorul spaniol a anunţat pe pagina sa de facebook că nu va participa anul acesta la Asutralian Open şi cel mai probabil va reveni pe teren în luna februarie, la turneul de la Acapulco.
Ultimul meci oficial jucat de Rafael Nadal a avut loc pe 28 iunie 2012, când a fost eliminat în turul doi de la Wimbledon de Lukas Rosol.