Regele Spaniei: Rata mare a şomajului îi preocupă cel mai mult pe spanioli
Şomajul este principala problemă care îi preocupă pe spanioli, iar milioane de familii nu pot trăi demn. Declaraţiile au fost făcute de Regele Spaniei, Juan Carlos, în cadrul primului interviu televizat din anul 2013, exact în ziua în care împlineşte 75 de ani.
"Unul dintre lucrurile care îi preocupă cel mai mult pe spanioli este lipsa locurilor de muncă. Milioane de familii nu pot trăi demn, iar tinerii pleacă în străinătate. Acest lucru ne doare foarte mult", a declarat regele Spaniei, Juan Carlos.
În acelaşi timp, monarhul a subliniat că se simte mândru şi norocos că şi-a putut onora obligaţiile faţă de popor.
"Vreau ca generaţiile viitoare să mă ţină minte ca regele care i-a unit pe spanioli şi cel care a reuşit să restabilească democraţia şi monarhia", a spus regele Spaniei.
Interviul vine într-un moment când Spania este afectată de criza datoriilor din zona euro, iar fiecare zi este marcată de proteste şi greve. Oamenii ies în stradă pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de măsurile dure de austeritate anunţate de autorităţi pentru a evita un ajutor financiar extern.
Totodată, popularitatea Casei regale a Spaniei se află în declin. Asta după ce monarhul a plecat într-o vacanţă de lux în Africa pe bani publici. Potrivit presei locale, excursia ar fi costat aproape 20.000 de euro.