Fântâna Trevi din Roma a intrat în Cartea Recordurilor
Fântâna Trevi din Roma a intrat în Cartea Recordurilor pentru numărul mare de oameni care au aruncat concomitent câte o monedă în apele fântânii. Peste 1.500 de oameni au luat parte la acest mare eveniment.
Precedentul record, de acest gen, a fost înregistrat în India, când au participat cu 80 de oameni mai puţin decât la Roma. Potrivit organizatorilor, participanţii au aflat despre acest eveniment prin sms-uri. Toate monedele, aruncate în fântână, vor fi donate în scopuri caritabile.
Aruncarea monedelor în fântâna Trevi este o tradiţie practicată de turişti. Se spune că dacă arunci prima monedă în apele fântânii, atunci neapărat vei reveni la Roma; dacă arunci a doua oară o monedă, atunci ţi se va îndeplini o dorinţă, iar dacă repeţi gestul a treia oară, atunci ai toate şansele să-ţi întâlneşti dragostea la Roma.