12 membri ai unui grup criminal organizat, trimişi în judecată. Pentru comercializarea heroinei riscă 15 ani de închisoare
Procuratura sectorului Botanica a finalizat urmărirea penală în privinţa a 12 inculpaţi – membri ai unui grup criminal organizat, acuzaţi de procurarea, păstrarea, transportarea, distribuirea şi punerea în circulaţie ilegală a drogurilor în proporţii deosebit de mari, în scop de înstrăinare.
Inculpaţii sunt locuitori ai capitalei şi au vârstele cuprinse între 26 şi 47 ani, iar la demersul procurorilor au fost plasaţi în arest preventiv.
Potrivit celor constatate de procurori, începând cu a doua jumătate a anului 2013, devenind membri activi ai respectivului grup criminal organizat, inculpaţii asigurau procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea, distribuirea şi punerea în circulaţie pe teritoriul Republicii Moldova a substanţelor narcotice, psihotrope și analoagelor lor în proporţii deosebit de mari, în scop de înstrăinare.
Astfel, fiecare avându-şi rolul strict stabilit ca verigă a acestui grup, inculpaţii primeau în diferite cantități substanța narcotică heroina, contra sumei de aproximativ 3.200 lei pentru un gram. Ulterior, după împărțirea drogului în cantități mai mici îl comercializau cu amănuntul diferitor persoane, la un preț de 1200 lei pentru o doză de 0,15 gr.
Procurorii au acumulat suficiente probe care indică asupra vinovăţiei inculpaţilor de comiterea infracţiunlor incriminate, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi ei riscă de la 7 la 15 ani închisoare.
- (VIDEO) Poliţia a anihilat o grupare de traficanţi de droguri. Bărbaţii riscă ani grei de închisoare
- Canabis ascuns într-o fântână de canalizare. Poliţiştii au efectuat percheziţii la domiciliile unor suspecţi
- Nereguli la comercializarea aparatelor de aer condiţionat. Care sunt cele mai frecvente încălcări