Jan Kopecky a câştigat prima etapă a Europenelor de raliuri
Jan Kopecky a câştigat pentru al doilea an consecutiv prima etapă a Campionatului European de Raliuri, desfăşurată în Austria.
Pilotul din Cehia s-a impus dramatic în faţa lui Bryan Bouffier, cu un avans de doar jumătate de secundă în faţa lui Bryan Bouffier.
Poziţia a treia i-a revenit lui Raimund Baumschlager. Austriacul a fost urmat în clasament de Vaclav Pech, Beppo Harrach şi Kajetan Kajetanowicz.
Francois Delecour a încheiat pe poziţia a şaptea, asta după ce s-a confruntat cu mai multe probleme. Francezul a primit încă zece secunde de penalizare, după un start furat în ultima probă specială.
Campionatul European de Raliuri din acest va avea 13 etape. Următoarea rundă va avea loc în perioada 19-21 aprilie în Italia. Campionul va fi cunoscut în luna octombrie, atunci când se va desfăşura ultima etapă din Elveţia.