Opoziţia din Venezuela cheamă lumea la proteste în masă şi doreşte organizarea alegerilor anticipate
Nervii locuitorilor din Venezuela sunt puşi la grea încercare în această săptămână. În timp ce se caută răspunsuri la misterul privind starea sănătăţii liderului de la Caracas, Hugo Chavez, liderii opoziţiei încearcă cu disperare să obţină organizarea alegerilor anticipate. Şi asta, deoarece, potrivit lor, preşedintele venezuelean este incapabil să-şi preia funcţia pe 10 ianuarie, când trebuie să aibă loc ceremonia de învestire.
Opoziţia îndeamnă susţinătorii săi la proteste în masă, pentru ca preşedintele Parlamentului, Diosdado Cabello, reales recent, să asigure interimatul funcţiei de şef al statului şi să fie anunţate alegeri anticipate. Cu toate acestea, vicepreşedintele ţării, numit succesorul lui Chavez, insistă însă că ceremonia de învestire este mai mult o formalitate. Astfel, liderul de la Caracas poate depune jurământului în faţa Curţii Supreme de Justiţie la o dată ulterioară.
"Poziţia pe care o promovează vicepreşedintele ţării, spunând că învestirea nu contează şi că este o formalitate, care poate fi amânată într-o altă zi, demonstrează că există o problemă internă", a declarat reprezentantul opoziţiei, Julio Borges.
Preşedintele Venezuelei nu a mai fost văzut în public de trei săptămâni, după ce a fost supus în Cuba unei intervenţii chirurgicale împotriva cancerului. Operaţia a fost urmată de o infecţie pulmonară, Chavez fiind supus unui tratament strict. Hugo Chavez urmează să fie învestit pe 10 ianuarie pentru cel de-al patrulea mandat prezidenţial.