Satul în care tradiţiile de Crăciun sunt păstrate cu evlavie (VIDEO)
Tradiţiile de Crăciun sunt păstrate cu sfinţenie şi în satul Sofia, raionul Drochia. După slujba religioasă de dimineaţă, cetele de colindători au mers pe la casele oamenilor să vestească Naşterea Domnului şi să le ureze gospodarilor belşug şi sănătate în noul an. Tradiţional, colindătorii au fost răsplătiţi cu dulciuri, colaci şi bani.
Gazda casei spune că primeşte colindătorii cu colaci şi bani, conform tradiţiilor străbune.
Cetele de colindători vestesc Naşterea Mântuitorului până seara târziu.
"Eram copii, după ce trecea soarele de ora 12.00, după ce veneau părinţii de la slujbă noi plecăm să colindăm, la fel şi acum pe la toate rudele, vecinii plecăm să colindăm", a spus o femeie.
Creştinii marchează această zi împreună cu toţi cei dragi, adunaţi în jurul mesei de sărbătoare.
"Fiecare creştin se pregăteşte cu fel de fel de mâncăruri. Nu tare multe, dar gustoase, răcitura, cărniţa şi sarmalele, care nicidecum nu lipsesc şi torturile, dulciurile pentru copii" a spus Alexandra Darie, locuitoare a satului Sofia.
"Asta pentru noi este o sărbătoare foarte mare, prima jumătate a zilei o petrecem la părinţi. Asta este tradiţia noastră. E o sărbătoare foarte frumoasă, împreună cu surorile, cu neamurile, ne adunăm la părinţi", a spus Aurel Darie, locuitor al aceluiaşi sat.