Imagini EXCLUSIVE care surprind momentul producerii accidentului de lângă Străşeni. Ce spun martorii
O femeie de 30 de ani a murit în urma unui grav accident de circulaţie, produs astăzi în apropierea oraşului Străşeni. Victima, împreună cu alte trei persoane, se afla într-un automobil, care a fost spulberat de pe şosea, după ce a intrat în coliziune cu un autobuz de pe linia Chişinău-Făleşti.
Femeia se afla pe bancheta din spate a automobilului şi a murit în drum spre spital. Alte două persoane au fost internate cu traumatisme uşoare. Cei aproximativ douăzeci de pasageri din autobuz nu au fost răniţi, dar s-au ales cu o sperietură zdravănă.
Iată ce spun martorii:
"Ne aflam la intersecţie sub pod, pe strada care duce spre Recea, iar maşina Mercedes a ieşit pe contrasens. Nu a durat nici două secunde când am văzut accidentul".
"Probabil, şoferul a vrut să vireze la stânga, înaintea autobuzului. Nu avea viteză"
"Maşina a ieşit în faţa autobuzului, iar şoferul nu a putut vira la stânga sau dreapta. Şoferul nostru nu este vinovat, noi ne-am speriat".
"Autobuzul nu avea viteză, dar a lovit maşina şi toţi s-au speriat".
"Nu am văzut nimic. Am adormit şi am simţit cum am fost puţin zguduit".
Poliţia a deschis o anchetă pe acest caz şi urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea accidentului. Potrivit oamenilor legii, de la începutul anului, pe drumurile naţionale s-au produs 30 accidente de circulaţie.