Fusu vrea mai aproape de Filat: Rog să ne rezervaţi nişte locuri la şedinţă, că de pe stâlp nu se vede nimic
Deputatul PL Corina Fusu îşi face loc în Guvern şi aduce cu sine şi regulile din Parlament. Liberala a insistat să participe la şedinţa de azi a Executivului, pentru a ţine un discurs cu privire la două proiecte de lege ce urmau a fi avizate, unul cu privire la deetatizarea presei scrise şi altul ce prevede crearea unui fond de susţinere a publicaţiilor periodice. Intervenţia l-a nemulţumit, însă, pe premierul Vlad Filat, care a ironizat pe seama aspiraţiilor europene ale parlamentarului.
Corina Fusu a încercat să-i convingă pe miniştri că ambele proiecte de lege trebuiesc avizate pozitiv, iar obiecţiile ministrului Economiei, Valeriu Lazăr, au dezamăgit-o. „Domnul Lazăr nu a înţeles profund esenţa acestei legi. Când este vorba despre presă, sunt un pic alte principii decât cele din business. Îmi pare rău că Ministerul Economiei s-a apucat să analizeze şi să vină cu propuneri, cu o lună înainte de expirarea termenului de implementare, nişte propuneri care sunt contrare legii privind deetatizarea. Încep să observ că nu tuturor le convine libertatea de exprimare, presa scrisă trebuie sprijinită de stat şi în acest sens, propunem crearea unui fond special de suvbenţionare a acesteia”, a subliniat Fusu.
Observaţiile l-au lăsat rece pe ministru. „Nu mă consider mare expert, dar noi urmăm anumite proceduri, din perspectiva redactorului-şef se vede într-un fel acest proces, dar un ziar raional are statut de întreprindere municipală. Am întâlnit anumite dificultăţi, ne-am împotmolit un an prin consiliile raionale. Nimeni nu contestă necesitatea, dar trebuie să vedem cum o facem, ca să nu ne trezim cu contestări în instanţă”, a explicat Lazăr.
Discuţiile au fost întrerupte de premierul Vlad Filat, care i-a sugerat parlamentarului PL să nu încerce să introducă regulile din Legislativ în Guvern.
Replica nu pare să o fi convins pe liberală, care s-a implicat din nou în discuţiile miniştrilor, cu o solicitare către şeful Executivului. „Pornind de la faptul că trebuie să avem o colaborare Parlament – Guvern, vă rog să ne rezervaţi nişte locuri acolo, că de pe stâlp nu se vede nimic. Eu stau în locul administraţiei publice locale, asta aşa, ca semn de respect”, a spus Corina Fusu. Aceasta a încercat să argumenteze repetat necesitatea creării unui fond de subvenţionare a presei scrise, dar fără succes. Guvernul a avizat negativ proiectul.