Filat: La vânătoarea de pe 23 decembrie au fost şi alţi oficiali... este incredibil!
La vânătoarea de la Pădurea Domnească au fost şi alţi demnitari, iar cei care au încercat să muşamalizeze acest caz trebuie să suporte consecinţele. Declaraţia a fost făcută astăzi, de către premierul Vlad Filat.
"La acea vânătoare au participat şi alţi funcţionari. Participanţii sunt trecuţi într-un registru înainte de vânătoare. Ministerul Afacerilor Interne nu poate dispune de acest registru, pentru că el se află la Procuratura Generală. Se insistă să se ascundă anumite lucruri. Asta nu face decât să trezească o anumită bănuială. Cei care au încercat să muşamalizeze acest caz trebuie să suporte consecinţe", a declarat Filat fără a da nume.
Totodată, prim-ministrul s-a arătat nemulţumit de faptul că nu a fost informat la timp despre acest caz, la fel ca şeful statului, Nicolae Timofti.
"Este incredibil cum se poate întâmpla în Republica Moldova acest lucru. Cum e posibil ca premierul să nu ştie despre asta? Am solicitat SIS-ului să investigheze şi aştept informarea în continuare. Cum preşedintele Republicii Moldova poate fi informat despre acest caz din presă? Această situaţie arată că sunt probleme în instituţii, care trebuie rezolvate cât mai repede", a mai spus Filat.
La solicitarea Publika.md, Procuratura din Făleşti, la fel ca şi Agenţia "Moldsilva", nu au făcut publică lista participanţilor la vânătoare.
Publika.md aminteşte că, potrivit unui comunicat venit de la Agenţia "Moldsilva", la vânătoarea din Pădurea Domnească în cadrul căreia a fost rănit mortal tânărul Sorin Paciu. Potrivit instituţiei, pe 23 decembrie 2012, au participat două grupuri de vânători. Fiecare grup era format din 16 membri, inclusiv nouă țintași. Din primul grup, condus de Valentin Svestun, inginer pază protecție Pădurea Domnească, făceau parte: Sorin Paciu, Svestun Valeriu, Sajin Ghenadie, Crețu Gheorghe și alți vânători din raionul Fălești. Din celălalt grup, condus de directorul Rezervației Padurea Domnească, Denis Eremciuc, făcea parte Valeriu Zubco și Ion Pleșca.
- Vicepreşedintele Curţii de Apel Chişinău Gheorghe Creţu, suspectat de omor, A DEMISIONAT
- Nicolae Timofti crede că s-a încercat tăinuirea omorului lui Sorin Paciu şi cere crearea unei comisii parlamentare VIDEO
- Gheorghe Creţu îşi recunoaşte vina? "Există anumite elemente comune între persoana mea şi producerea omorului lui Sorin Paciu"