PDM convoacă de urgenţă AIE pentru a discuta solicitarea PCRM şi PLDM
Partidul Democrat din Moldova cere convocarea de urgență a Consiliului Alianței pentru Integrare Europeană. Şedinţa urmează să aibă loc luni, 14 ianuarie. Decizia are la bază solicitarea PCRM și PLDM de convocare a unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, pe cazul de la Fălești, dar și discutarea unor aspecte ce țin de funcționarea Alianței.
"Ne exprimăm speranța că reacția colegilor noștri va fi una promptă și responsabilă, că aceștia vor da curs solicitării noastre de a ne întâlni și de a comunica pe acest subiect, care a devenit, din păcate, unul politizat. Considerăm că este important să ne asigurăm că în spatele acestui scandal nu stau scopuri politice ascunse, iar acest lucru îl putem face doar printr-un dialog în interiorul Alianței pentru Integrare Europeană", se menţionează într-un comunicat al PDM.
Cazul din Pădurea Domnească a ajuns în atenţia opiniei publice după ce Sergiu Mocanu l-a acuzat în cadrul unei conferinţe pe procurorul general, Valeriu Zubco, că l-ar fi împuşcat pe Sorin Paciu. La rândul său, procurorul a respins acuzaţiile. Ulterior, procuratura raionului Făleşti a anunţat că singurul suspect în acest caz este vicepreşedintele Curţii de Apel din Chişinău, Gheorghe Creţu. Două zile în urmă, Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat cererea de demisie a lui Gheorghe Creţu din funcţia de judecător. Totodată, comuniştii cer în continuare demisia procurorului general, pentru că acesta ar fi gestionat defectuos cazul.
- Nicolae Timofti crede că s-a încercat tăinuirea omorului lui Sorin Paciu şi cere crearea unei comisii parlamentare VIDEO
- Dirk Schuebel despre omorul din Pădurea Domnească: În ţările UE, funcţionarii implicaţi şi-ar fi suspendat activitatea
- După PCRM, PLDM solicită convocarea unei sesiuni speciale a Parlamentului