Avertizare: Temperatura medie ar putea creşte cu peste 5 grade Celsius până la sfârşitul secolului
Încălzirea climatică este deja o realitate în Statele Unite, iar creşterea temperaturii medii ar putea depăşi 5 grade Celsius până în 2100, potrivit celui mai pesimist scenariu avansat în raportul preliminar al unui comitet federal de experţi publicat vineri, potrivit descopera.ro.
Amploarea încălzirii climatice la sfârşitul secolului ar urma să corespundă, potrivit previziunilor, unei acumulări de emisii de gaze cu efect de seră produse de activităţile umane, potrivit oamenilor de ştiinţă care formează acest comitet (National Climate Assessment and Development Advisory Committee) înfiinţat în 2010 de Departamentul american al Comerţului. Acesta este al treilea raport realizat de peste 240 de oameni de ştiinţă.
Potrivit previziunii optimiste, care se bazează pe o reducere substanţială a acestor emisii până în 2050, creşterea temperaturii medii ar trebui să fie între 1,6 şi 2,7 grade Celsius până la sfârşitul secolului. Dar dacă aceste emisii de gaze cu efect de seră continuă să crească, temperaturile ar putea şi ele să crească cu 2,7 până la 5,5 grade Celsius.
În cadrul negocierilor ONU privind clima, liderii planetei au promis să limiteze creşterea temperaturilor la maxim 2 grade peste nivelul erei preindustriale.
Autorii acestui ultim raport amintesc că din 1895, temperatura medie a crescut cu 0,8 grade, dintre care 80 la sută din 1980 şi afirmă că "schimbarea climatică din ultimii 50 de ani a fost determinată în special de activităţile umane, în special combustia de cărbune şi petrol".
Încălzirea climatică ce determină topirea gheţarilor, în special în Arctica, a determinat deja creşterea nivelului oceanelor cu aproximativ 20 de centimetri în secolul XX.
Din 1992, nivelul creşterii oceanelor s-a dublat, potrivit măsuritorilor din satelit. Potrivit acestui raport, oceanele ar putea creşte cu 0,3 până la 1,22 metri până în 2100, punând în pericol aproape şase milioane de americani care locuiesc în zonele de coastă.
Oameni de ştiinţă avertizează asupra pericolului acestor fenomene climatice extreme pentru infrastructură, ecosisteme şi sănătatea umană. Încălzirea climatică riscă astfel să favorizeze creşterea numărului de boli respiratorii şi cardiovasculare din cauza proastei calităţi a aerului.