Francesco Schettino scrie o carte despre naufragiul navei Costa Concordia
Dezastrul maritim "Costa Concordia" l-a adus în gura presei, dar şi pe mâna justiţiei pe căpitanul vasului, Francesco Schettino. El este considerat principalul vinovat al tragediei şi este acuzat de neglijenţă, omucidere din imprudenţă, abandonarea navei şi daune aduse mediului.
Chiar a doua zi după naufragiul navei "Costa Concordia", întreaga lume a auzit de căpitanul Francesco Schettino. Şi asta deoarece, în presa italiană şi internaţională au început să apară informaţii că Schettino şi-a părăsit vasul, înainte ca pasagerii să fie salvaţi.
Înregistrarea unei convorbiri între comandantul navei şi autorităţile portuare au confirmat că Schettinoo a refuzat să revină la bord. Totodată, ziarele au vuit despre moldoveanca Domnica Cemortan, care i-ar fi distras atenţia căpitanului. Martorii spun că Schettino se distra cu aceasta, în timp ce vasul se scufunda.
În prezent pe numele căpitanului a fost deschis un dosar penal, iar primele audieri au avut deja loc. În scurt timp, cazul urmează să ajungă şi în instanţă. El a fost plasat în arest la domiciliu, fiind eliberat după jumătate de an. În prezent, Schettino trăieşte în oraşul său natal din provincia Napoli şi nu poate părăsi ţara fără permisiune.
În afară de aceasta, comandantul mai are un proces de judecată, de această dată intentat chiar de el împotriva companiei proprietare a navei Costa Concordia, deoarece l-a concediat pe nedrept. Între şedinţele de judecată, Schettino a început să scrie o carte, în care intenţionează să prezinte propriul punct de vedere asupra lucrurilor care s-au întâmplat în noapte de 13 ianuarie 2012.