Operaţiunea "Zero Grade" pe drumurile naţionale. Ce le-au spus poliţiştilor şoferii prinşi băuţi la volan VIDEO
Cum în ultima perioadă moldovenii au avut destule motive să închine un pahar de tărie, noaptea trecută, oamenii legii au organizat, din nou, filtre pe drumurile naţionale, pentru a depista şoferii băuţi la volan. Cei din urmă nu s-au lăsat mult căutaţi, şapte dintre ei circulau pe drumurile din sudul ţării, iar şase au fost depistaţi în nordul republicii. Potrivit oamenilor legii, printre ei era şi un poliţist.
Mulţi dintre şoferi, ştiindu-se cu musca pe căciulă, au refuzat să tragă pe dreapta la semnalul agenţilor de circulaţie. Când au dat totuşi ochii cu oamenii legii, aceştia au negat faptul că ar fi consumat alcool înainte de a urca la volan. Iată ce au spus ei:
"Nu ştiu cine a fost prins beat la volan, nu ştiu. Nu eu am fost la volan. Eu nu suflu nimic. Nu m-aţi prins la volan ca să suflu în aparat. Eu sunt pieton simplu".
"Eu nu m-am urcat la volan. Nimeni nu a demonstrat că eu eram la volan. Pur şi simplu eu vreau să văd cum poliţia noastră va demonstra că eu eram la volan".
"În această noapte a avut loc operaţiunea "Zero Grade", pentru depistarea conducătorilor care conduc unităţi de transport în stare de ebrietate. În această operaţiune au activat cinci echipe mobile ale Poliţiei Rutiere, în comun acord cu garda specială de stat Fulger", a declarat inspectorul-specialist principal al Direcţiei Poliţiei Rutiere Dumitru Dermenji.
Şoferii prinşi în stare de ebrietate la volan ar putea rămâne fără permis de conducere, pentru următorii trei ani.
- Iarna nu e pe placul şoferilor. Spun că întâmpină dificultăţi în trafic
- Operaţiunea Zero Grade în ultima "noapte albă" din acest an. Zeci de şoferi au fost prinşi beţi la volan
- Noi "victime" în cadrul operaţiunii Zero Grade: Mai mulţi şoferi, printre care un poliţist şi un angajat al CNA, prinşi beţi la volan