Real Madrid s-a făcut de râs în meciul cu Osasuna
Real Madrid s-a făcut de râs în cea de-a 19-a etapă din Campionatul Spaniei. Echipa lui Jose Mourinho a reuşit doar o remiză fără goluri pe terenul ultimei clasate din Primera Division, Osasuna.
Fără cel mai bun jucător, Cristiano Ronaldo, suspendat din cauza cumului de cartonaşe galbene, Real Madrid s-a chinuit cu Osasuna şi a încheiat la egalitate meciul, scor 0-0. Cea mai mare ocazie a aparţinut Osasunei, care putea produce marea surpriză a etapei. Norocul Realului a fost Albiol, care a scos un balon de pe linia porţii.
Dezastrul a continuat pentru Real. Kaka a intrat în teren în minutul 58, iar peste aproape un sfert de oră a fost eliminat după ce a primit al doilea cartonaş galben. După această remiză, Real se află la 15 puncte de marea rivală, FC Barcelona.
Într-un alt meci, Valencia a învins Sevilla cu scorul de 2-0. Roberto Slodado a reuşit dubla după ce a înscris în minutele 50 şi 89. Chiar dacă a învins, Valencia ocupă doar locul şapte, în timp ce Sevilla este pe poziţia a 12-a.