Alex Fiva, lider în clasamentul general al Cupei Mondiale de ski cross
Alex Fiva este noul lider în clasamentul general al Cupei Mondiale de ski cross. Italianul a câştigat cea de-a 13-a etapă, care s-a desfăşurat în regiunea Les Contamines din Franţa.
Alex Fiva s-a impus în finala etapei Cupei Mondiale de schi cross după o luptă acerbă cu slovenul Flisar Filip. Pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat Tomas Kraus din Cehia. În urma acestei victorii, Fiva a acumulat 344 de puncte şi urcat pe primul loc la general.
"Sezonul este lung, aşa că mai avem etape în care voi întâlni adversari puternici. Acum sunt lider la general şi am să mă strădui să mă menţin pe primul loc, atât cât am să pot", a declarat Alex Fiva.
La competiţia feminină, cea mai bună a fost Andrea Limbacher, care a obţinut prima sa victorie din acest sezon.
Până la finalul Cupei Mondiale de ski cross au mai rămas încă 10 etape. Următoarea se va desfăşura pe 16 ianuarie, în oraşul francez Megeve.