Amenzi pentru gheaţa de pe trotuare şi din curţi. Chirtoacă le cere locuitorilor Capitalei să curăţe zăpada
Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, cere ca administratorii de clădiri să fie amendaţi, în cazul în care nu au grijă ca gheaţa din curtea blocurilor să fie curăţată. Totodată, solicită să fie sancţionaţi şi responsabilii pentru curăţarea trotuarelor din Capitală.
"Trotuarele sunt pline de gheaţă şi spuneţi că s-a lucrat bine. Da, s-a muncit, recunosc şi chiar mai bine decât anul trecut, dar nu e de ajuns. E prea mare numărul de persoane care au ajuns la spital din cauza poleiului. Cât priveşte deszăpezirea drumurilor, s-a lucrat bine, dar la capitolul trotuarelor rezultatul nu este vizibil", a declarat edilul Capitalei.
De asemenea, Chirtoacă a spus că este imposibil ca angajaţi "EXDRUPO" să facă faţă situaţiei: "Cei 500 de muncitori sunt puţini, pentru a reuşi să curăţe toate curţile blocurilor, dar şi trotuarele. Ar fi corect ca şi oamenii de rând să se implice pentru a face curat în faţa casei lor. De asemenea, şi administratorii de la instituţiile private ar trebui să fie responsabili să-şi curăţe în faţa edificiilor. Dar nimeni nu se implică, se uită către Primărie şi atât să nu se cheltuie".
Edilul Capitalei a declarat că deja mulţi dintre administratorii de blocuri trebuiau amendaţi. "Nimeni nu se aşteapă să fie deszăpezite fiecare hudiţă şi în faţa fiecărui proprietar privat. Dar acolo unde sunt locuri aglomerate şi publice se cere să fie făcută ordine. Trebuie să recurgem la sancţiuni, în caz contrar nu se vor învăţa minte", a concretizat primarul Capitalei.
În concluzie, Dorin Chirtoacă le-a cerut responsabililor de la Preturi să nu mintă atunci când raportează situaţia din fiecare sector al Capitalei. "Preturile de sector. treziţi-vă! Dacă spunem că lucrurile s-au făcut bine şi tot e bine, dar situaţia e cu totul alta, atunci ne arată la televizor. Se arată starea reală a lucrurilor, cum s-a lucrat, acum mă refer la curăţarea poleiului şi nu e bine dacă se minte. Nu s-a făcut faţă lucrului aşa şi spunem. Minciuna are picioare scurte", a conchis Chirtoacă.
- Chirtoacă, nemulţumit de deszăpezirea străzilor adiacente: Cei care nu-şi fac treaba vor fi amendaţi
- Dorin Chirtoacă, între injurii şi zâmbete, la ultima şedinţă a Primăriei din acest an
- Record de adresări la Spitalul de Urgenţă. Din cauza gheţii, tot mai mulţi oameni îşi fracturează mâinile şi picioarele