Şeful statului, Nicolae Timofti, cu admiraţie pentru ţara sa: Avem cultură, ne mândrim cu ea (VIDEO)
Ziua Naţională a Culturii, astăzi, în Republica Moldova şi 163 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu. Cu această ocazie, conducerea de vârf a ţării a depus flori la bustul poetului Mihai Eminescu, situat pe Aleea Clasicilor din grădina publică "Ştefan cel Mare şi Sfânt".
Preşedintele Nicolae Timofti a venit însoţit de soţia sa. Dacă, iniţial, şeful statului a refuzat să facă vreo declaraţie pentru presă, mai târziu acesta a recitat chiar şi câteva rânduri din "Luceafărul", capodopera marelui poet.
"Astăzi este ziua lui Mihai Eminescu. Despre ce să mai vorbim", a întrebat retoric preşedintele, motivând că se grăbeşte să ajungă la spital.
Referindu-se la cultura moldovenilor, Timofti a ţinut să sublinieze că este mândru de ţara sa. "Avem cultură, ne mândrim cu ea, dar trebuie să o dezvoltăm. Mă mândresc că sunt cetăţean al Republicii Moldova. Pe noi ne cunosc în lume prin cântec, joc, poezie, prin arta noastră", a mai spus preşedintele.
Publika.md menţionează că, în acest an, pentru prima dată, în Republica Moldova va fi sărbătorită Ziua Naţională a Culturii. Evenimentul, organizat de ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, include o serie de manifestaţii.