Vlad Filat de Ziua Culturii: Trebuie să ne culturalizăm la toate capitolele (VIDEO)
Alături de şeful statului, Nicolae Timofti, şi preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, la bustul lui Eminescu a depus flori şi premierul Vlad Filat. Acesta a venit cu un buchet de trandafiri albi.
"Această zi importantă pentru noi toţi trebuie să ne facă să înţelegem că Eminescu a fost, este şi va fi, indiferent de evenimentele mai bune sau mai rele pe care le parcurgem. A fost cel mai mare poet al neamului nostru. Dincolo de poezie, proză şi publicistică a fost un profet care s-a exprimat vizionar asupra mai multor procese, inclusiv politice", a declarat prim-ministrul.
"Trebuie să promovăm cultura naţională. Trebuie să învăţăm şi să ne culturalizăm la toate capitolele. Trebuie să facem ca opera lui Eminescu să fie cât mai prezentă în viaţa noastră", a adăugat Filat.
Publika.md menţionează că, în acest an, pentru prima dată, în Republica Moldova va fi sărbătorită Ziua Naţională a Culturii. Evenimentul, organizat de ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, include o serie de manifestaţii.