Astăzi a început testarea tehnică anuală a microbuzelor care circulă în Capitală
Au curăţat maşinile, au spălat motoarele şi au lustruit farurile. Nu pentru vreo expoziţie auto, ci pentru testarea tehnică anuală a microbuzelor, care a început azi şi va dura până săptămâna viitoare. În această perioadă, şoferii celor peste 1.800 de microbuze, care circulă în Capitală, trebuie să treacă revizia tehnică, în unul din cele 9 centre de testare tehnică autorizate.
Primii şoferi au venit la testele de testare dis-de-dimineaţă. În jurul orei 10, cozile care s-au format măsurau deja sute de metri.
Fiecare microbuz trece prin trei filtre de control. Este verificată suspensia maşinii, luminile de semnalizare, sistemele de frânare, dar şi gradul emisiilor poluante. Dar nu în ultimul rând, tehnicienii verifică şi aspectul estetic al microbuzelor.
Pentru a evita surprizele neplăcute, şoferii s-au pregătit din timp. Unii au avut, totuşi, mici probleme.
Poliţia rutieră este mulţumită de organizarea procesului de testare tehnică din acest an.
Microbuzele care nu vor trece testul tehnic vor fi eliminate de Primărie de pe rute, iar şoferii acestora vor rămâne fără permisul de activitate.