Implicare.md, site-ul unde cetăţenii pot anunţa despre ilegalităţi şi vor fi remuneraţi
Dacă aţi filmat sau fotografiat pe cineva, în timp ce comite o ilegalitate, puteţi raporta incidentul online. Drept răsplată veţi fi remuneraţi cu 10 la sută din suma amenzii, aplicată vinovaţilor. Ideea aparţine Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor. Aceasta a fost aplicată la sfârşitul anului trecut, iar rezultatele sunt vizibile.
De cele mai dese ori cetăţenii anunţă despre încălcarea regulilor rutiere, comerţul stradal şi folosirea spaţiului public în interes personal.
Autorii proiectului spun că, în acest mod, vinovaţii vor putea fi impuşi să plătească amenzi.
"Persoana care a prezentat materialele respective va beneficia de recompensa dată, după ce persoana va achita amendă. Această recompensă trebuie să fie stabilită în mărime de 10 la sută din suma amenzii, dar nu mai mult de o sută de lei", a menţionat Pavel Şincariuc, şef de Direcţie a Ministerului Tehnologiei Informaţiei.
Oamenii apreciază ideea funcţionarilor.
"Astfel oamenii nu ar încălca regulile, iar poliţia ar depista mai uşor încălcările. Oamenii vor avea posibilitatea să câştige suplimentar", a menţionat un bătbat.
"Este ceva bun, ceva ce se merită de făcut în ţara noastră", a precizat o femeie.
"Pentru aceasta există poliţia, ei trebuie să aibă grijă de ordinea publică. Oricum, încălcările trebuie sesizate", a spus un bărbat.
Toate neregulile înregistrate pot fi încărcate pe site-ul implicare.md, lansat în noiembrie 2012. Până acum, au fost plasate peste 360 de fotografii şi materiale video, însă doar în trei cazuri sancţiunea a fost aplicată. În prezent, sistemul este testat. Ulterior, Guvernul va aproba regulamentul de funcţionare a acestuia.