Au profitat de faptul că sunt funcţionari publici şi au încasat ilegal peste 200 de mii de lei DETALII
Un angajat al Oficiului Cadastral Teritorial Căuşeni a prejudiciat bugetul local cu 181 mii de lei. Suspectul, angajat în calitate de registrator, a falsificat decizia Consiliului orăşenesc Căuşeni şi Titlurile de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, eliberate pe două loturi, cu suprafaţa totală de 0,07 ha.
Ulterior, terenurile au fost atribuite ilegal în proprietatea privată a doi locuitori ai oraşului Căuşeni.
Un caz asemănător a avut loc în nordul ţării. O funcţionară din cadrul Consiliului raional Drochia a prejudiciat bugetul local cu peste 23 de mii de lei.
Potrivit poliţiei, în perioada anilor 2009-2010, funcţionara a inclus ilegal două persoane pe lista beneficiarilor de ajutor social. Astfel, celor doi li s-a achitat datoria pentru lucrările de reparaţie efectuate în sediul Direcţiei şi în biroul de serviciu al femeii.
În urma investigaţiilor, s-a mai stabilit că suspecta a facilitat acordarea a două bilete medicale la o staţiune balneară din Ucraina. Pentru transmiterea foilor medicale, ea a implicat o a treia persoană în acest caz.
Pe marginea acestor fapte, au fost deschise cauze penale. Cei doi funcţionari sunt cercetaţi pentru exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu.