Moldova ocupă penultimul loc în topul mondial al calităţii drumurilor
Locul 132 din 133. Aici se află Republica Moldova într-un clasament mondial din Raportul Competitivităţii Călătoriilor, realizat după o evaluare a reţelei de drumuri.
Potrivit studiului, realizat în cadrul Forumului Economic Mondial, pe primele locuri sunt Singapore şi Franţa, iar ultimul, după Republica Moldova, este ocupat de statul african Ciad.
Penultimul loc din acest top a revenit ţării noastre din cauză că 95 la sută din căile rutiere sunt grav deteriorate. Aşadar, numai pe 5 la sută din reţeaua naţională de drumuri se poate circula în condiţii bune. Aproximativ 30 la sută dintre accidentele de circulaţie se produc din cauza stării carosabilului, iar valoarea pagubelor suferite numai de transportatori trece de 2,5 miliarde de lei anual. Principala problemă este că 6.500 din 10.500 de kilometri de drumuri publice sunt din beton asfaltic, de ciment ori sunt acoperite doar cu îmbrăcăminte bituminoasă uşoară. La acestea se adaugă două mii de kilometri de drumuri locale în stare proastă şi alte trei mii doar pietruite. Nu în ultimul rând, aproape 600 de kilometri sunt simple porţiuni de pământ bătătorit.
Calculele Ministerului Transporturilor arată că dacă s-ar reabilita anual câte o mie de kilometri, abia în zece ani s-ar putea circula fără probleme pe toate arterele rutiere.