Deputat: Îi vom cere lui Usatâi să se suspende din funcţia de ministru al Sănătăţii
Din creditul garantat cu ipotecă pe 540 de metri pătraţi din spitalul republican se puteau deschide nu unul, ci trei centre de radiologie medicală. Aşa susţine fostul viceministru al Sănătăţii Mihai Magdei. În opinia sa, prin semnarea garanţiei ipotecare, ministrul Andrei Usatâi şi-a depăşit atribuţiile de serviciu. Totodată, deputatul Gheorghe Brega spune că parlamentarii îi vor cere ministrului să se suspende din funcţie pe parcursul anchetei.
Fostul viceministru al Sănătăţii Mihai Magdei, care până în august 2012 a fost şi preşedintele Consiliului de Administrare al Spitalului Clinic Republican, spune că nu a ştiut detalii despre parteneriatul public privat de la instituţie.
"Era normal să fie expertiza, era normal să fie apreciat impactul, era normal să avem avizele ministerelor, departamentelor la acest capitol. Din aceşti bani s-ar fi putut asigura cu aparataj, eu cred că trei cu satisfacţie, dar ar ajunge şi pentru patru centre", a declarat Mihai Magdei.
Şi juriştii constată că e o schemă care avantajează un anumit agent economic, iar statul are doar de pierdut.
"El nu trebuie favorizat de stat cu nimic, el singur trebuie să se autofinanţeze. Se comite o ilegalitate, vizavi de bugetul public, dar şi de alţi agenţi economici", a precizat Roman Zadoinov, jurist.
Responsabilii de la Agenţia Naţională pentru protecţia Concurenţei nu fost de găsit ca să comenteze această situaţie. În acelaşi timp, deputatul Gheorghe Brega spune că, miercuri, îi va cere explicaţii ministrului sănătăţii, la şedinţa comisiei parlamentare de profil.
"Va trebui să îi cerem să se suspende din funcţie, pentru că aflându-se la postul acesta poate influenţa ancheta. În cel mai rău caz, Procuratura trebuie să scrie un demers către Guvern, ca să fie suspendat", a declarat Brega.
Potrivit liderului liberal-democraţilor Vlad Filat, în condiţiile în care liberalul Brega solicită suspendarea lui Usatâi, atunci ar trebui cerută şi demisia miniştrilor înaintaţi de PL.
"Îi dau calificare acestui demers ca fiind unul politic, nereuşit, tendenţios şi bazat pe emoţii", a spus Vlad Filat.
Responsabili de la Centrul Naţional Anticorupţie spun că săptămâna viitoare îi vor audia pe cei care au permis ipotecarea spaţiilor din Spitalul clinic republican. Vineri, CNA a anunţat că doi agenţi economici care urmau să echipeze instituţia cu echipament medical a obţinut credite în valoare de peste 16 milioane de euro, prin ipotecarea unei părţi din parterul acestui spital. Ministrul Sănătăţii a respins acuzaţiile pe care le-a calificat drept jocuri politice murdare.