În oraşul australian Perth s-a dat startul competiţiei Aquatic Super Series
În oraşul australian Perth s-a dat startul competiţiei Aquatic Super Series, care se va desfăşura la începutul fiecarui an. Alături de echipa Australiei, la ediţia inaugurală au mai participat China şi Africa de Sud.
Ian Thorpe a fost doar rezervă la australieni, din cauza unei accidentări. Sportivii de la Antipozi s-au descurcat de minune şi în lipsa liderului echipei. Australia a început competiţia cu două victorii consecutive, reuşite de Matt Targett, la 50 metri stil liber şi medaliatul olimpic James Magnussen, care a fost cel mai bun la competiţia de 100 metri stil liber.
China a reuşit prima sa victorie la feminin, printr-o altă medaliată olimpică, Lu Ying, care a câştigat competiţia de 100 metri fluture. Cel mai bun rezultat pentru Africa de Sud, care a acumulat cele mai puţine puncte, a fost reuşit de Alicia Coutts, care a terminat în aceeaşi probă pe locul doi. Gazdele au câştigat competiţia cu 370 de puncte, China a terminat pe doi cu 282 de puncte, iar sud-africanii au reuşit doar 152 de puncte.