Comisii, create de Parlament pentru a scoate la iveală adevărul, care însă au fost compromise
Deputaţii au decis crearea Comisiilor de anchetă în mai multe situaţii. Este vorba despre 7 aprilie, vinderea armamentului, scandalul legat de Legea cazinourilor, dar şi în cazul neregulilor pe piaţa farmaceutică. Doar că opinia publică nu a mai aflat adevărul, iar activitatea unor comisii a fost compromisă.
Prima comisie pentru elucidarea evenimentelor din aprilie 2009, condusă de fostul deputat comunist Vladimir Ţurcan, a avut o singură şedinţă şi nu a adoptat nicio decizie.
Cea de-a doua, sub conducerea fostului liberal-democrat Vitalie Nagacevschi, şi-a început activitatea în octombrie 2009. Membrii comisiei şi-au propus ca, în 60 de zile, să prezinte un raport, care a fost, însă, făcut public, jumătate de an mai târziu, pe 7 mai 2010. Potrivit documentului, în aprilie 2009 nu a avut loc o lovitură de stat, iar fostul preşedinte al ţării, Vladimir Voronin, şi-a depăşit atribuţiile, atunci când a dat ordine directe poliţiştilor.
O altă Comisie de anchetă a fost creată pentru a elucida adoptarea în Parlament a Legii cazinourilor. În urma votării acestui act legislativ, statul ar fi fost prejudiciat de şase milioane de lei. Membrii comisiei au constatat că vinovaţi de acest lucru sunt fostul preşedinte al Parlamentului, Mihai Ghimpu, primul său adjunct, Serafim Urechean, şi preşedintele Comisiei economie, Veaceslav Ioniţă.
O altă Comisie de anchetă a fost creată în aprilie 2012, pentru examinarea situaţiei pe piaţa farmaceutică. Membrii ei urmează să prezinte raportul în luna februarie. În vara anului trecut, Parlamentul a mai instituit o comisie. Motivul a fost comercializarea unui lot de armament Armeniei, de către Ministerul Apărării. Atunci, şefii Armatei au declarat că este vorba despre muniţii cu termen de valabilitate expirat. Ulterior, Comisia a constatat că tranzacţiile s-au făcut cu abateri, iar Procuratura urma să prezinte concluziile, ceea ce nu s-a întâmplat.