Rusia anunţă că a finalizat ancheta accidentului aviatic de la Smolensk, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele polonez, Lech Kaczinsky, soţia acestuia şi alţi 94 de pasageri. Comisia interstatatală pentru aviaţie a prezentat, cu această ocazie, autorităţilor de la Varşovia, un raport de 200 de pagini, transmite AFP.
Şeful comisiei a declarat ca Polonia are la dispoziţie 60 de zile pentru a studia raportul, înainte ca acesta să fie publicat. Presa internaţională scrie că relaţiile dintre Rusia şi Polonia, tensionate în trecut, s-au îmbunătăţit în urma acestei tragedii.
Cu toate acestea, Varşovia s-a exprimat în repetate rânduri insatisfacţia în legătură cu viteza cu care înaintează ancheta.
Avionul prezidenţial polonez s-a prăbuşit pe 10 aprilie, în apropierea aeroportului de la Smolensk.