Furia iernii: 85 de maşini au fost aviariate în urma a patru accidente în lanţ
Vremea rea continuă să dea bătăi de cap. Din cauza ninsorilor puternice, sute de curse aeriene şi feroviare au fost anulate pe cele mai mari aeroporturi din Germania. În Marea Britanie transportul rutier a fost paralizat, iar mai multe şcoli - închise. În acelaşi timp, în statul american Ohio, aproape 85 de maşini au fost avariate în urma unor accidente în lanţ.
Germania este afectată de ninsori puternice. Sute de avioane au rămas la sol în Frankfurt, Munchen şi Berlin. Cursele au fost anulate sau amânate, iar peste 1.000 de persoane sunt blocate în aeroporturi. Mai mult, şi cursele feroviare interurbane au fost anulate, transportul public a fost dat peste cap, iar zeci de şcoli au fost închise. Meteorologii spun că zăpada va cădea şi în zilele următoare.
Iar în Marea Britanie, 5.000 de şcoli au fost închise din cauza furtunii de zăpadă. Totodată, 1.000 de curse aeriene au fost anulate pe aeroportul Heathrow din Londra de când au început ninsorile. Potrivit meteorologilor, situaţia va rămâne neschimbată şi în următoarele zile, din cauza intemperiilor.
Aproape 85 de maşini au fost avariate în urma a patru accidente rutiere în lanţ care au avut loc în statul american Ohio, din cauza ninsorilor puternice. Un om a murit, iar alţi câţiva au fost răniţi.
"Ningea atât de puternic, încât nu vedeam nimic în faţa mea, nu am văzut decât un bărbat care a sărit în faţa maşinii. Mi-am dat seama imediat că s-a produs un accident, însă nu mi-aş fi putut închipui cât este de grav", a declarat un martor al accidentului.