Cântăreaţa Shakira a născut un băieţel. Ce nume va purta bebeluşul
Embed:
În noaptea de marţi spre miercuri, cântăreaţa Shakira a născut un băieţel sănătos căruia i-a ales deja numele. Milan este primul copil pe care vedeta îl are cu fotbalistul Gerard Pique.
Cântăreaţa şi iubitul ei au întâmpinat cu bucurie venirea pe lume a fiului lor, Milan, într-un spital din Barcelona, scrie US Magazine.
Shakira a scris pe site-ul său despre naşterea lui Milan Pique Mebarak, care a venit pe lume pe 22 ianuarie la ora 21:26, în Barcelona. Vedeta a oferit detalii şi despre alegerea numelui: "Milan provine din slavonă şi înseamnă drag, iubitor şi graţios; în Roma Antică însemna productiv, ambiţios, iar în sanscrită înseamnă uniune".