"Angajaţii instituţiilor de stat implicaţi în contrabandă cu maşini din UE riscă până la 15 ani de închisoare"
Angajaţii Ministerului Dezvoltării Informaţionale, Serviciului Vamal, Procuraturii şi Ministerului de Interne, implicaţi în cazul de contrabandă cu maşini furate din Uniunea Europeană, riscă până la 15 ani de închisoare. De această părere sunt unii avocaţi.
"Conform Codului Penal, este o infracţiune de contrabandă, evaziune fiscală, uz de fals şi fals în acte publice. Din anul 2003, se aplică cumulul pedepselor. Astfel, pentru contrabandă se ia 7 ani, pentru fals de documente încă 3, corupere pasivă şi abuz de putere, iarăşi vreo 5 ani. Se poate ajunge chiar până la 15 ani pentru fiecare. Sperăm să fie aplicată legea în mod corect", a spus avocatul Roman Zadoinov.
Totodată, avocatul Teodor Cârnaţ spune că în viitor am putea fi martori şi la deconspirarea altor cazuri de acest gen.
"Mă bucur că după acest scandal cu incidentul de la Pădurea Domnească, apar la suprafaţă scheme cu implicarea unor persoane din cadrul Serviciului Vamal, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Dezvoltării Informaţionale. Cred că şirul acţiunilor va continua, pentru că s-a deschis Cutia Pandorei. Vom mai afla şi alte cazuri cu deputaţi implicaţi în spălarea banilor", a adăugat Teodor Cârnaţ.
Publika.md aminteşte că mai mulţi angajaţi ai Ministerului Dezvoltării Informaţionale, Serviciului Vamal, Procuraturii şi Ministerului de Interne aduceau maşini furate din Uniunea Europeană. Mai mult, membrii grupului îi asigurau pe cumpărătorii maşinilor furate cu acte şi cu numere de înmatriculare din Republica Moldova.
- În 2012, hoţii au furat mai multe maşini decât în anii precedenţi. Ce strategii au aplicat
- Angajaţi ai Serviciului Vamal, Procuraturii, MAI şi judecători de instrucţie, implicaţi în contrabandă cu maşini aduse din UE
- "Schema prin care erau aduse în Moldova maşini de contrabandă din UE era cunoscută de mai mult timp"